Back
Featured image of post

Tot la vorba mea ați ajuns, domnule primar Dorin Florea!\De aproape trei ani, adresez oficial sesizări repetate Primăriei municipiului Târgu-Mureș și Consiliului local, solicitându-le să-și asume obligațiile și datoria legală pentru a proceda la promovarea demersurilor necesare în justiție, pe cale extraordinară, pentru a recupera în patrimonial statului (orașului) imobilele retrocedate nelegal, în care astăzi funcționează Colegiul Național „Unirea” și Liceul Teologic Romano-Catolic “II. Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureș. Găsiți informațiile necesare rezumate aici: http://mariuspascan.ro/?p=2569
După ce, în tot acest timp, Primăria Târgu-Mureș s-a făcut că plouă, întrucât coabitarea politică cu UDMR și interesele derizorii pentru diverse afaceri mergeau strună, astăzi primarul Dorin Florea s-a trezit la cruda realitate și, brusc, peste noapte deșteptat din pumnii udemeriștilor care-i dau cu flit la buget, a declarat presei că „municipalitatea va demara demersurile necesare pentru ca imobilul care adăposteşte Colegiul Naţional «Unirea» să revină în patrimonial oraşului”. (http://informatiahr.ro/primaria-targu-mures-demersuri-pen…/…)
Ei, vedeți, domnule primar, cum tot la vorba mea ați ajuns! Scriam anterior că nu țin înțelegerile politice pe sub masă cu UDMR! Le vor respecta doar până își ating propriile interese exclusiv separatiste etnic, segregaționiste, teritorial autonomiste. În urmă cu doi ani, v-am sesizat, adresând o informare și Consiliului local municipal Târgu-Mureș, precum și Instituției Prefectului Județului Mureș, cu privire la Ordonanța de clasare privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă comisă cu ocazia procedurii de retrocedare către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a imobilului din Municipiul Târgu-Mureș, str. Mihai Viteazul, în care funcționează Colegiul Național „Unirea”.
În virtutea atribuțiilor și competențelor dumneavoastră legale, domnule primar, se cuvenea să acționați de îndată, în scopul apărării intereselor statului, a municipalității, și să atacați pe cale extraordinară, prin revizuire, retrocedarea nelegală a imobilelor de pe str. Mihai Viteazul nr. 15. I-ați pasat speța, strategic, viceprimarului pesedist, Sergiu Papuc, care a tratat cazul cu „șut”, irosind trei ani degeaba, timp în care cazul putea fi soluționat definitiv în favoarea patrimoniului statului și al orașului. Acum, suportați consecințele și ponoasele și va trebui să țineți piept asaltului pentru evacuarea Colegiului Național „Unirea” din Târgu-Mureș, ambalat chiar printr-un dosar penal. (http://mariuspascan.ro/?p=3348)
La ce v-a servit trădarea și unde v-a dus?!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus