Back
Featured image of post Școala, între coronavirus și virușii educației online

Școala, între coronavirus și virușii educației online

Pentru unii elevi, azi a reînceput școala. O ușurare pentru părinți, bucurie pentru elevi. Anul trecut, un studiu privind „Impactul crizei COVID-19 și al carantinei asupra copiilor din România”, realizat de Organizația „Salvați Copiii”, a evidențiat că cel mai folosit dispozitiv electronic utilizat de copii pentru școala online a fost telefonul (îndeosebi cel al părinților), computerul s-a situat pe poziția a doua, în timp ce tableta a fost folosită de doar 5% dintre elevi.
În România, din păcate, cu toate programele și investițiile declamate guvernamental și la nivelul administrațiilor publice locale, 51% dintre copii nu au acces la o tabletă sau computer, în special în cazul copiilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială. Așadar, pentru circa 1,3 milioane de copii din țara noastră, care trăiesc sub pragul sărăciei, școala online este doar o iluzie, mai mult o farsă.
Pentru ceilalți, care au avut parte de dispozitivul electronic necesar școlii online, specialiștii au identificat câteva consecințe negative, implicit de natură psihologică asupra copiilor. Lipsa socializării, a contactului fizic direct cu alți copii, conduce la apatie, anxietate și tristețe, cu consecințe asupra personalității pe termen lung. Copiii au nevoie de parteneri de joacă cu care să interacționeze, să se simtă liberi, de la care să învețe ce înseamnă spirit de echipă, toleranță, diferențe și prietenie. Statul pe scaun și privitul cu orele la ecranul calculatorului sau a altui dispozitiv electronic stimulează sedentarismul, dependența de gadgeturi, substituind, de fapt, contactul cu realitatea și timpul petrecut cu cei dragi sau mișcarea în aer liber care s-ar cuveni să primeze.
Să sperăm așadar că școala, în varianta sa clasică, nu va reprezenta din nou doar o iluzie pasageră, că vor avea parte de o educație de calitate copiii noștri și nu vor reveni din nou, împinși de pericolul Covid-19, în spațiul altor viruși, patimi și vicii, generate de spațiul electronic online, la rândul său periculos pentru sănătatea psihică a individului.
(Sursa foto: edupedu.ro)

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus