Back
Featured image of post Și la nivel european, hoțul strigă „hoții”!

Și la nivel european, hoțul strigă „hoții”!

Vuiesc agențiile internaționale de presă că, pe teritoriul Olandei, China a deschis, încă din 2018, „secții de poliție secrete și ilegale”. De asemenea, se speculează că astfel de secții ar exista în alte 11 state europene. Prin intermediul lor, China pune presiune pe disidenții chinezi, prin intimidare și hărțuire, implicit asupra familiilor acestora, astfel autoritățile chineze ar fi convins 230.000 de cetățeni chinezi să se întoarcă în țară pentru a putea fi judecați în perioada aprilie 2021 – iulie 2022.

Mai mult decât atât, scrie chiar presa olandeză că Guvernul Olandei nu se solidarizează cu Occidentul în conflictul cu Rusia. În cele opt luni de război, a emis 91 de derogări de la sancțiuni împotriva Rusiei. Mai precis, autoritățile olandeze au permis accesul în porturile Olandei a zeci de nave rusești, în ciuda interdicției portuare pentru navele care arborează pavilion rusesc, impusă de UE. Totodată, organizațiilor olandeze li se permite să primească energie de la fostele companii Gazprom. Companiile europene Gazprom au fost preluate de guvernul german și de atunci au fost numite SEFE Energy (Securing Energy for Europe).

Păi, cum vine asta, nenicule? Ne luați de proști să ne duceți de nas, timp în care vă folosiți tupeist de resursele patriei noastre, prin miile de firme pe care le-ați deschis aici. Nu sunt olandezii acei puritani care acuză România de corupție și criminalitate organizată, chipurile, din cauza cărora nu suntem demni de intrarea în Schengen?! Oare Olanda mai privește și prin ograda proprie?! Există vreun politician, măcar cu alură de om de stat, prin guvernarea României, să-i pună Olandei oglinda în față?

Last updated on Oct 28, 2022 06:43 UTC
comments powered by Disqus