Back
Featured image of post 20 de familii din Sărmășel riscă să rămână fără apă

20 de familii din Sărmășel riscă să rămână fără apă

Mă adresez dumneavoastră, ca urmare a unei petiții depuse la Cabinetul Parlamentar, de către un grup de cetățeni din localitatea Sărmășel, județul Mureș, care solicită ajutor pentru soluționarea următoarei probleme. În urmă cu câteva zile, petenții au fost înștiințați printr-o adresă avizată de către directorul tehnic al Sucursalei Romgaz Târgu-Mureș, despre faptul că, în decurs de 30 de zile, vor fi debranșați de la rețeaua de alimentare cu apă a obiectivelor Romgaz, de unde se alimentează de mai bine de 10 ani.
În acest sens, au făcut demersuri pentru rebranșare pe lângă Aquaserv, compania furnizoare de apă, dar li s-a răspuns că avizele și lucrările de branșare ar putea dura mai multe luni. În plus, compania respectivă i-a informat că nu efectuează lucrări pe timp de iarnă. În aceste condiții, oamenii se tem că vor rămâne fără apă curentă în pragul iernii.
Domnule ministru, mă adresez dumneavoastră, cu rugămintea de a interveni pentru a se găsi o soluție de prelungire a contractului cu cele 20 de familii din Sărmășel, până la primăvară când beneficiarii vor putea fi preluați de către Compania Aquaserv din Târgu-Mureș. Atașez prezentei interpelări, petiția pe care mi-au înaintat-o cei în cauză la Cabinetul Parlamentar.
(Interpelare adresată Ministerului Energiei, Domnului ministru Toma – Florin Petcu)

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus