Back
Featured image of post Cum pot rușii câștiga, fără să tragă vreun glonț în UE?

Cum pot rușii câștiga, fără să tragă vreun glonț în UE?

Atenție mare, oameni buni, la mișcările politice așa-zis „suveraniste”, antisistem, la pretinșii „naționaliști” de strânsură și conjunctură, la cei care nu au reușit să impresioneze ori să facă ceva semnificativ nici prin studii și școlile absolvite, nici prin profesie, nici în propriile existențe, dar care se promovează vocal amplificat exclusiv prin agresivitate, urlete și instigare la anarhie și vor să (ne) conducă.

În context, aflăm că Dimitri Medvedev, fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului național de securitate, susține pe TELEGRAM că, în perspectiva alegerilor europene „sarcina noastră este de a susține în toate modalitățile posibile acești oameni politici și partidele lor politice, ajutându-i apertum et secretum (pe față și în secret) pentru a obține rezultatele corecte în alegeri”.

Care sunt partidele pe care Moscova dorește să le susțină? O spune chiar Medvedev: este vorba despre cele care se ridică la luptă „împotriva viciilor mondialismului liberal actual”, în speranța mărturisită că aceste „partide antisistem” se vor integra în viitoarea arhitectură politică la nivel european după alegeri: „ajungerea lor la putere va ameliora în mod radical peisajul politic occidental”.

În războiul hibrid pe care îl poartă, rușii pot câștiga politic și astfel, fără să tragă vreun glonț în Uniunea Europeană.

Last updated on Feb 05, 2024 14:13 UTC
comments powered by Disqus