Back
Featured image of post E timpul!

E timpul!

Când pledez și militez pentru valorile noastre naționale, istorice, culturale, creștine, identitare, când susțineam, votam, referendumul pentru familie, întotdeauna sunt acuzat de ultranaționalism, extremism, fundamentalism religios, intoleranță, homofobie și alte multe aberații cu care nu am nicio legătură. Mai apoi, când am promovat proiectul legislativ privind interzicerea prozelitismului, a propagandei de gen în educație, a „transgenderismului” progresist și a confuziei programatice promovate „politically correct”, prin care se dorește o contopire între sexul biologic al persoanei și genul acesteia, când asumam totodată amendamentul care stipulează ca educația sexuală în grădinițe și școlile primare să fie permisă doar cu acordul părinților, au sporit furioșii, trolii rețelelor de socializare electronice, corul acuzatorilor și al denigratorilor care mă înjură consecvent birjărește și mă bălăcăresc grețos. Aceiași se dădeau de ceasul morții când am promovat proiectul de lege împotriva antiromânismului, inițiativă blocată politic de mai bine de un an în Parlamentul României.
Aflăm cu toții, acum, că atât Polonia precum și Ungaria își modifică legislațiile pentru învățământ și educație, astfel încât creșterea copiilor să fie întemeiată și bazată pe valori ce decurg din cultura creștină. „Baza relațiilor de familie este căsătoria”, susține ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, care a promovat un amendament pentru modificarea Constituției stipulând inechivoc că „mama este o femeie, tatăl este un bărbat”. În proiect se argumentează că Ungaria „protejează dreptul copiilor la identitatea de gen cu care s-au născut” și că este necesară protejarea copiilor de „tendințele ideologice moderne noi din lumea occidentală … care reprezintă o amenințare la adresa dreptului copiilor la o dezvoltare sănătoasă”. În luna mai, guvernul ungar a interzis modificările de gen în documentele personale.
Confruntate cu amenințările islamiste, fundamentaliste, cu atacurile teroriste, cu ideologiile progresiste anticreștine, cu agresivitatea LGBT și a unor minorități care stabilesc prin impunere și forță reguli pentru majoritate, țările europene ar trebui să se trezească la realitate. E timpul să ne apărăm cu toții cultura, valorile naționale, creștinismul

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus