Back

Guvernanții trec cu lectica gonflabilă peste disperare, sinistrați și moarte

Săptămâna trecută, văzând necazul teleormănenilor confruntați cu furia apelor, am lăcrimat precum în poveste cu un ochi dar am zâmbit amar cu celălalt, vizualizând mascarada intervenției guvernanților „salvatori” la locul cu pricina. În timp ce diluviul a distrus gospodării și localități, când consecințele sale includeau nu doar sinistrați ci și morți, premierul Victor Viorel Ponta și viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, Liviu Dragnea, se dădeau cu barca gonflabilă, împinsă/trasă în apa până la genunchi de jandarmi și forțele ISU. Hlizindu-se grotesc și impasibil la necazul semenilor, premierul și-a îngăduit cu această ocazie chiar glumițe penibile cu ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, întrebând-o parșiv: „Ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”, aceasta răspunzându-i stânjenită cu jumătate de gură: „Păi nu aveam chef, dar…”.
Acești cabotini ridicoli care conduc guvernul ar putea foarte bine face parte dintr-o punere în scenă specifică păpușilor ,,muppets”, nu ar mira pe nimeni poate să aibă și succes, însă ca personaje aflate în fruntea țării se dovedesc de-a dreptul iresponsabile. Teleormanul s-a confruntat cu inundații similare și în urmă cu nouă ani, parcă vicepremierul Liviu Dragnea a uitat că s-a aflat în fruntea acestui județ încă din 1996, mai întâi ca prefect iar, mai apoi, repetat, în calitate de președinte al Consiliului județean. Ce a făcut în afara demagogiei pentru asigurarea îndiguirilor de protecție necesare și prevenirea inundațiilor în respectivul județ?! Evident, nimic, nici el, nici PSD-ul pe care-l reprezintă. Asta nu-l împiedică însă să se dea cinic cu gonflabila pe post de lectică, ferindu-și prețioasele încălțări și veștmintele, cu însemne de firmă, de apă, mizerie și noroi. Iar din postura confortabilă, baronii mai fac și glumițe: dacă au sau nu au chef de inundații, dacă mai au sau nu chef de țară și de noi. Câtă batjocură și umilințe îi mai sunt date să îndure acestui sărman popor?
Dar la noi, din păcate, discernământul public este contrabalansat de scârbă și dispreț în privința clasei politice iar sărăcia generează monștri. Personaje politice de teapa lui Ponta și Dragnea tronează cu succes peste supărările și necazurile celor mulți pe care îi amăgesc prin minciună și tupeu. Cât timp asta nu doare la conștiință, cât propaganda și manipularea încă au succes, ce mai contează, „fă”, niște inundații cu morții și sinistrații lor cu tot? Dacă datul cu lectica gonflabilă și promisiunile fără acoperire mai pot prosti pe cineva, ei bine, atunci în continuare, când guvernanții vor avea chef, vor pluti gonflați peste disperările și agonia tuturor, sfidând exclusiv pentru binele și prosperitatea lor electorală.\ 

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus