Back
Featured image of post Lovitură devastatoare pentru județul Mureș

Lovitură devastatoare pentru județul Mureș

Senatorul Marius Paşcan, candidat din partea Partidului Mişcarea Populară Mureş la Camera Deputaţilor, s-a arătat indignat de răspunsul primit la o interpelare adresată Ministerului Transporturilor pe tema marilor proiecte de infrastructură ale judeţului Mureş. „Solicit consecvent, de opt ani (ca prefect și senator), solidarizarea eforturilor politicienilor mureșeni, (indiferent de partidele pe care le reprezintă) pentru susținerea la București a proiectelor mari de infrastructură ale județului Mureș. Astăzi, avem o radiografie elocventă a Master Planului de Transport al României, care nu ne face deloc cinste. În afara variantei de ocolire a municipiului Târgu-Mureș, pentru care sperăm obținerea de fonduri europene în etapa a doua, năzuind finalizarea proiectului în 2018, centura Sighișoarei intră în calcule financiare abia din 2021 iar centura Reghinului s-a pierdut politic pe drumurile guvernărilor și nu mai apare în calculele naționale. Mai mult, modernizarea și extinderea Aeroportului Târgu-Mureș a rămas doar un iluzoriu deziderat, fără nicio perspectivă națională concretă. S-a pierdut incredibil și autostrada Brașov – Târgu-Mureș iar despre Amenajarea Hidrotehnică Răstolița nici măcar nu se mai face vorbire prin guvernele României. Problema este că la Târgu-Mureș, în schimb, s-a redeschis artificial, emoțional, subiectul tensiunilor etnice din învățământ iar unii politicieni multiplică exclusiv acest mesaj cu frenezie… Și din această cauză pierdem ca județ un important capital economic. Priviți Master Planul de Transport al României alăturat, susțineți prioritar proiectele județului Mureș! Lăsați gâlceava egoist politicianistă și solidarizați eforturile noastre! Vă chem din nou să luptăm pentru județul Mureș!”

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus