Back
Featured image of post Persoanele cu handicap trebuie să plătească aberant o asigurare RCA majorată cu 100%

Persoanele cu handicap trebuie să plătească aberant o asigurare RCA majorată cu 100%

Domnul Vasile Sabău, din Târgu-Mureș, str. Armoniei 39/9, suferă de handicap gradul 1, fiind diagnosticat cu tetrapareză spastică și beneficiază, în permanență, de asistent personal care îl ajută la toate activitățile zilnice. Pentru a se putea deplasa la tratament, dl. Vasile Sabău și-a achiziționat un autovehicul „Peugeot Partner”, de 1,8 cc, diesel, dotat cu echipamente pentru urcarea, coborârea și transportul în siguranță a pacientului din căruciorul rulant – încadrat la categoria de vehicule speciale. Date fiind aceste dotări, autovehiculul beneficiază de scutire la plata taxei de drum și a impozitului. Conform legii, mașina nu poate fi folosită în alte scopuri, iar distanța parcursă în doi ani de către petent cu acest autovehicul, între reviziile obligatorii, este de aproximativ 3.000 km, deci o medie de 125 km/lună.
Petentul Vasile Sabău reclamă faptul că, din acest an, RCA pentru acest autovehicul a crescut de la 800 lei la 1.700 lei și a fost abrogată și reducerea de 50% de care beneficiau proprietarii acestor vehicule. Această majorare este nu numai imposibil de suportat de către o persoană care are drept venit doar îndemnizația pentru persoanele cu handicap, dar și imoral de impus unui pacient pentru care vehiculul nu este un lux, ci o necesitate vitală.
În sensul celor sesizate, vă solicit să mă informați dacă puteți corecta respectiva eroare fiscală sau dacă este nevoie de promovarea unui proiect de nou act normativ în acest sens?
Interpelare adresată Ministerului Finanțelor Publice, Domnului ministru Viorel Ștefan\Sursa foto: mondonews.ro

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus