Back
Featured image of post Puci demagogic și populist, periculos pentru economia României:  PSD a dat electoral asaltul asupra Parlamentului, cântând voios „mă-mprumut la cămătari, ca să dau la lăutari”…

Puci demagogic și populist, periculos pentru economia României: PSD a dat electoral asaltul asupra Parlamentului, cântând voios „mă-mprumut la cămătari, ca să dau la lăutari”…

PSD și sateliții săi politici încearcă să dea foc vistieriei țării, aflate oricum într-o stare critică. Azi, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului, au declanșat mascarada, s-au pus pe majorări, pe dat pomeni din resurse și bani care nu există, o dovadă de maximă iresponsabilitate politică.
Înțeleg, pesediștilor le este greu să dea ochii cu electoratul după guvernarea Dragnea-Dăncilă și circul național de rigoare, dar o astfel de aberație bugetară împinge iresponsabil România în categoria „mă-mprumut la cămătari, ca să dau la lăutari”.
În picajul economic actual, cauzat de pandemie și de criza sanitară, care afectează toate țările Uniunii Europene și SUA, creșterea pensiilor cu 40%, dublarea alocațiilor, stimulentul acordat profesorilor și creșterea anticipată a salariilor înseamnă un deficit bugetar brutal de 20%, care conduce inechivoc către falimentul economiei naționale.
Cifrele nu mint. În perioada ianuarie – iulie 2020, veniturile curente ale Guvernului au fost de 164,2 miliarde de lei. În același interval, cheltuielile cu salariile și asistența socială au fost de 143,1 miliarde de lei. Din tot ce a încasat statul român, 87,1% s-a dus pe salarii și pensii. Prin comparație, veniturile fiscale (taxe și impozite) au fost de 83,9 miliarde de lei. Deci, pentru salarii și prestații sociale, statul român plătește deja aproape dublu comparativ cu cât reușește să încaseze din taxe și impozite.
Numai creșterea pensiilor cu 40% înseamnă un efort bugetar anual de aproape 10 miliarde de euro, fonduri care, pur și simplu, nu există decât în imaginația colectivă a unor iresponsabili, preocupați doar de propria demagogie populistă, cu impact preponderent electoral și destabilizator pentru țara noastră.
Devine, deci, evident că această tentativă a PSD înseamnă două lucruri:\

  1. Disperare după voturi.\
  2. Sabotaj pentru următorii patru ani în bunul stil al guvernanților din perioada 2007 – 2008. Știind că nu are cum să ajungă la guvernare, PSD încearcă să mineze terenul următoarei guvernări.
    Din aceste rațiuni simple, dar și pentru că nu ne plac politicienii populiști care se laudă pe banii imaginari ai altora, PMP nu poate vota rectificarea bugetară în forma modificată de PSD și de sateliții săi în Parlament. Când nava se scufundă, cauți să astupi găurile, nu bei șampanie după cum ne îndeamnă socialiștii și baronii de caviar.
    Totuși, în chestiunea pensiilor, PMP nu oferă un cec în alb Guvernului. Credem cu tărie că Executivul i-a înșelat pe pensionari în anul 2020 neaplicând, încă din ianuarie, legea 263/2010 care ar fi trebuit să ducă la o creștere cu 10,3% a pensiilor pe întreg parcursul anului. Și faptul că Guvernul nu a aplicat legea este o problemă în sine care ar merita discutată mult mai profund, decât aberațiile propuse azi de PSD. Cele 13,9 procente oferite de Guvern pentru patru luni reprezintă o sumă mai mică decât 10,3% pe tot parcursul anului. În medie, fiecare pensionar a fost furat, în 2020, cu 901 lei. Bani pe care PMP crede că Executivul ar trebui să-i plătească retroactiv.
Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus