Back
Featured image of post Statul român a ajuns chiar să finanțeze subminarea sa din interior

Statul român a ajuns chiar să finanțeze subminarea sa din interior

După eșecurile în promovarea celor două legi neconstituționale, privitoare la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu-Mureș și vizând Statutul de Autonomie al așa-zisului „Ținut Secuiesc”, părea că s-a așternut o oarecare resemnare în rândurile UDMR, dar aparențele înșală. Subminarea statului român din interior mobilizează cu și mai multă îndârjire politicienii maghiarimii. Pe de o parte, prin presiunile politice făcute de udemeriști la nivelul Ministerului Educației Naționale, prin Ordin al ministrului Educației s-a modificat termenul limită de aprobare a rețelelor școlare la nivel național, din 15 decembrie 2017, cum era până acum, pentru 30 aprilie 2018. Există un singur caz național și evident un singur beneficiar pentru această modificare: municipiul Târgu-Mureș care nu are aprobată rețeaua școlară nici pentru anul trecut, nici pentru 2018, tocmai din cauza situației litigioase a Liceului Teologic Romano-Catolic și a crizei generate chiar de către politicienii udemeriști. Așadar, trocul politic dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, și premierul Ungariei, Viktor Orban, dă roade pentru UDMR, care pretinde consecvent un regim privilegiat și discriminatoriu pozitiv pentru maghiari în educație și nu numai.
Pe de altă parte, în prezent, UDMR se căznește să boicoteze și să blocheze constituirea consorțiului dintre Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, considerând că această fuziune a celor două instituții universitare ar șubrezi ponderea secției cu predare în limba maghiară, care pretinde de mai mulți ani un regim independent, autonom și separatist, în cadrul UMF Târgu-Mureș. Nu contează ce doresc în mod legitim, majoritar și democratic, senatele celor două universități, câtă vreme, injust și anacronic, UDMR ar vrea ca politica să se amestece și să regleze implicit problemele învățământului superior într-o cheie discreționară, adică etnică.
Și pentru că România a ajuns chiar în situația incredibilă de a-i finanța pe cei care complotează la disoluția statului român din interior, aflăm că, în perioada 30-31 mai 2018, la invitația Consiliului Județean Covasna, Comisia de Guvernare a Congresului Autorităților Locale și Regionale își va ține ședința ordinară în județul Covasna, la Băile Bálványos, urmată de o conferință pe tema „Utilizării limbilor străine de către autoritățile locale și regionale”, manifestare pentru care sunt alocați 10 mii de euro din bugetul local al Consiliului Județean Covasna. UDMR-istul Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna a fost ales și în funcția de vicepreședinte al Camerei regiunilor la Strasbourg, acesta pledând consecvent pentru autonomia teritorială pe criterii etnice și oficializarea limbii maghiare.
Așadar, iată pe câte fronturi politice etnocentriste este atacată România din interior. Iată acțiuni politice concertate, prin care se urmărește o conflictualizare artificială a relațiilor interetnice dintre români și maghiari și o internaționalizare a problemei așa-zisului „Ținut secuiesc”. Și, în mod ciudat, statul român încasează areactiv iar instituțional tace suspect.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus