Cât de neputincioasă este uneori rațiunea, cât de inutilă înțelepciunea… Să privești bizar în ochi nimicirea, să vezi o țară însângerată, oameni spulberați de explozii și ură, comunități nimicite, localități rase de pe fața pământului, într-un spectacol mediatic al războiului grotesc. Să asiști la spectacolul terorii ucigașe, fără să poți opri măcelul irațional, scrâșnetul schijelor nimicitoare ale tiraniei…

Tu, nevrednicul spectator al morții, doar plângi aproape cinematografic, ești inutil. Lipsește doar popcornul dar nu-l poftește nimeni, duhnește criminal a sânge.

Să vezi înlăcrimat cum victime nevinovate imploră sfâșietor către mai marii planetei după salvare și ajutor, lugubru, târându-se prin tărâmul apocaliptic al întunericului și groazei către infern, degeaba…

Pardon, li se întinde totuși o mână pentru apărarea „salvatoare”, puterile militare ale lumii le mai oferă câte o armă.

Dacă acesta este mileniul planetar postmodernist al culturii „civilizatoare”, oameni buni, suntem deja în putrefacție spirituală, suntem morți fără să știm!