Back
Featured image of post Toți, o apă și-un pământ, nu vă salvați!

Toți, o apă și-un pământ, nu vă salvați!

Îi văd pe miniștrii actualului guvern cum se spurcă, cum își dau public la gioale cu prim-ministrul Câțu, de parcă s-ar afla tot în campanie electorală și în fața unui iminent scrutin. Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor, l-a caracterizat drept „zombie politic” pe premier. Iar Vlad Voiculescu, în calitatea sa de ministru al Sănătății a fost cel dintâi care a subminat și sabotat campania de vaccinare antipandemică, pe care s-ar fi cuvenit să o coordoneze, apoi a invocat nepotismele și „pilăraiele” din sistem, fiind însă cel dintâi care și-a numit prietenii și apropiații în funcții de prim rang cu salarii „mănoase”, chiar fără calificările necesare.\USR se comportă precum adolescenții campioni la jocuri pe calculator, ași în pilotajul mașinii de raliu de pe „playstation”, dar când îi extragi pe „experți” din fața calculatorului și îi pui la volanul unui autovehicul real, numit „țară”, nu mai știu ce să facă cu volanul și dau în primul stâlp.\Doamnelor și domnilor guvernanți, vă mai amintiți care vă este menirea și ce le-ați promis românilor. Vă reamintesc: reanimarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor publice şi reformarea sistemului „bugetofag” al statului, echitate salarială şi eliminarea sporurilor nesimţite, a pensiilor speciale, a cumulului pensiei cu salariul la stat, mari investiții și atragerea fondurilor europene, performanță în economie și bunăstare, printre altele.\Problema este că, poate nu pricepeți, reprezentați dreapta politică iar un eșec al vostru, va compromite politic dreapta pe termen lung și nu vă salvați individual, în nume propriu sau ca partid, niciunii… Toți veți fi „o apă și-un pământ” în ochii românilor dezamăgiți.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus