Am lăcrimat de emoție marți, 27 martie 2018, într-o zi istorică de referință în care Parlamentul României a votat, în cadrul unei ședințe solemne a celor două Camere reunite, la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, pentru Declarația care consfințește ca fiind pe deplin legitimă dorința cetățenilor Republicii Moldova să susțină reunificarea cu România. Doar 19 parlamentari s-au abținut rușinos de la acest vot istoric, evident cei reprezentând UDMR, subminatori ai Constituției și ai statului național unitar român.\Este o solidaritate transpartinică pentru acest proiect politic de țară, pe care Partidul Mișcarea Populară l-a asumat încă de la începuturile existenței sale iar președintele Traian Băsescu, ca vârf de lance unionist, a generat în acest sens o emulație extraordinară pe ambele maluri ale Prutului.\Doamne, câtă bucurie am citit în ochii fraților români basarabeni, prezenți oficial în număr mare la acest eveniment solemn! Doar cine nu știe la ce suferințe, oprimare și cazne, deportări prin Siberia și exterminări în masă, prin care i-au pedepsit bolșevicii și Stalin pe frații noștri din Republica Moldova, dar și pe românii din Bucovina de Nord, despărțindu-ne națiunea prin forța armelor și a sârmei ghimpate, privește cu ignoranță, desconsiderare sau impasibil această reușită politică românească istorică din această săptămână.\Emoționant a surprins metaforic poetul Grigore Vieru tragedia Basarabiei: „Reaprindeți candela-n căscioare/Lângă busuiocul cel mereu/Degerat la mâini și la picioare/Se întoarce-acasă Dumnezeu./Doamne, Cel din slăvile creștine/Ce păcate oare-ai săvârșit/Că te-au dus acolo și pe Tine/În Siberii fără de sfârșit?!” Iată câteva crâmpeie din mărturiile ale celor care au suportat ororile și supliciul deportărilor, a foametei și înfometării până la moarte, a intelectualilor și preoților închiși și „reeducați” prin schingiuiri și tortură de către regimul comunist sovietic. O carte bine scrisă și documentată în acest sens îi aparține domnului Nicholas Dima, un român basarabean stabilit în SUA, pe care am avut șansa să-l cunosc chiar cu ocazia acestor manifestări solemne ale Parlamentului României.\„Pe care stea, pe ce planetă Doamne/Bătrân fără vedere și auz/Ai adormit trudind de-o veșnicie/Ca-n deznădejdea-mi oarbă să te-acuz?”, sunt versurile unui poet rămas anonim, închis și exterminat pentru vina incredibilă de a fi un intelectual român basarabean.\„Țăranii rămași la sate în Basarabia în 1944 erau cu precădere oameni săraci și cu puțină știință de carte. Intelectualii, oamenii înstăriți, cei cu sentimente românești bine-cunoscute, fuseseră deja arestați, împușcați ori deportați încă din 1940. Acum venise rândul oamenilor de rând să fie exterminați.\Activiștii de partid, majoritatea proveniți din alte regiuni confiscau de prin sate tot ce agonisiseră țăranii din puțina recoltă a anului. Măturau podurile bieților oameni de ultimele grăunțe; spărgeau zidurile caselor în căutarea alimentelor ascunse, găureau pământul peste tot ca să găsească ceea ce doseau țăranii. Dintre cei care ascunseseră ceva alimente pentru copii, mulți au fost arestați, condamnați și trimiși în Siberia…\Iată ce mărturisește Vasile Gaidău la bătrânețe, și care la vremea foametei avea opt ani.\Foametea a fost pusă foarte bine la cale, ea n-a căzut în capul nostru din cer… Foametea a fost organizată. Au vrut staliniștii să ne măture de pe fața pământului. Eu atunci, în plină foamete, am rămas fără tată la șase ani, iar la șase ani și jumătate am rămas și fără mamă… Se ducea fratele Mihai, născut în 1932, la baltă, spărgea gheața, aduna scoici, papură… le prefăceam în turte și le mâncam. Eram patru frați… Cum se vede, s-a gândit cineva că războiul i-a ucis pe puțini dintr-ai noștri și s-au gândit animalele să născocească alt război, cel al foametei…\În 1946, a murit un frate de-al tatălui meu. Sidor Banaru îl chema. El, săracul, în timp de foamete, neavând ce mânca, s-a dus în baltă după papură, după rădăcini de stuf, le-a adus acasă, a încropit din rădăcinile acelea un soi de mâncare și și-a amăgit foamea. N-a răbdat unchiul Sidor să usuce rădăcinile, să le râșnească și să coacă turte din ele. El le-a fiert și le-a mâncat așa, verzi încă, necoapte. Le-a mâncat, s-a umflat și a murit. A scăpat de nevoi.\Iată o altă mărturie dramatică a lui Cozma Munteanu: într-o vreme, văzând că nu avem cu ce amăgi stomacul, am spălat opincile și mama le-a pus în sobă, la copt. Când le-a scos din cuptor, mai nu am leșinat de mirosul lor plăcut. Ne băteam cu soră-mea de la ele. Când am mâncat opincile, am dat-o pe cizme, pe pantofi, pe sandale… Umblam cu sora mea Tecla prin pod să căutam vreo bucată de opincă… Țin minte, a venit la noi mama mamei mele, adică bunica mea. Nu avea ce mânca. Nici noi nu aveam ce mânca. Am culcat-o pe un pat, lângă sobă. Să-i fie măcar cald. Iar dimineața am găsit-o moartă. Flămândă a murit.\Așa a fost începutul ocupației sovietice în Basarabia. Așa a fost comunismul! Aceasta a fost omenia omului internațional pe care l-a creat marxismul. Și când te gândești că și azi Moscova și rușii din Moldova și acoliții lor regretă acele timpuri!”\…Cât despre deținuți, urletul lor disperat, al celor care au crezut într-un ideal, care au trăit pentru un crez, căderile au fost abisale. Iată această dramă surprinsă agonic în versurile poetului Sergiu Mandinescu: „…Atât de cumplite au fost suferințele,/Atât de satanică a fost urgia,/Că mulți dintre noi în noaptea aceea și-au pierdut mințile,/Iar alții și-au pierdut veșnicia”.\Avem nevoie ca Basarabia să revină și să recompună pe cale pașnică trupul sfânt al României. Avem nevoie de o solidaritate politică transpartinică și de voința majoritară exprimată prin vot a Parlamentelor celor două țări și, evident, de susținere în baza tratatelor internaționale pe baza cărora s-au reunificat fostele RFG și RDG. Doar noi mai suferim azi consecințele Tratatului criminal Ribbentrop – Molotov (Hitler – Stalin), în timp ce țările baltice, precum și Polonia, Cehia și Slovacia, Bulgaria, țările din cadrul fostei Iugoslavii, Ungaria s-au eliberat de ocupația sovietică și au scăpat de prevederile și consecințele dramatice ale respectivului tratat fascisto-comunisto-totalitar. Avem nevoie de curaj, voință politică și încredere reciprocă. Acesta este cel mai important proiect politic de țară pe care îl putem asuma în prezent ca națiune. Străbunii noștri au unit națiunea română în condiții istorice și geo-politice mult mai vitrege decât cele de azi. Depinde doar de noi!\Închei citând versurile poetului basarabean Dumitru Matcovschi: ,,Trecută prin foc și prin sabie,/furată, trădată mereu,/ești floare de dor, Basarabie,/ești lacrima neamului meu.”\Trăiască România dodoloață!