Back
Featured image of post Trenule, mașină mică, nu-l mai duci pe Ionică, ai ajuns de rușinică...

Trenule, mașină mică, nu-l mai duci pe Ionică, ai ajuns de rușinică...

În timp ce țările dezvoltate ale Uniunii Europene au ajuns să investească mai mult în modernizarea transportului feroviar (fiind mai puțin poluant) decât în autostrăzi, în România, CFR se află în moarte clinică.

Astăzi, e grevă la CFR. Dacă vă vine să credeți, deși ne aflăm la jumătatea lunii septembrie, societatea nu are încă buget aprobat de venituri și cheltuieli pentru acest an. Aproape incredibil, însă megalomanul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, trebuia perpetuat în funcție și recompensat pentru „marile” realizări și reușite, implicit în acest domeniu.

După multe accidente foarte grave, victime și pierderi de vieți omenești, după incendii ale locomotivelor și vagoanelor în mers, aflate oricum într-o accentuată stare de degradare calitativă, călătorii se simt în nesiguranță și pericol, ceea ce îi determină să evite, pe cât posibil, călătoriile cu acest mijloc de transport. Să trecem în revistă evidențele. S-a ajuns, în România, să fie înregistrați mai mulți pasageri în transportul aerian decât în cel feroviar.

Trenurile de călători circulă cu o viteză aproape egală cu cea a primelor vehicule feroviare de pasageri, utilizate în urmă cu peste 150 de ani, în vremea regelui Carol I. Atunci, trenurile cu abur mergeau cu o viteză de circa 30 km/h. În prezent, viteza medie a trenurilor CFR Călători este de 44 de km/h, pe când în perioada interbelică era ceva mai mare.

Cu politruci promovați consecvent la cârma sa, unii aflați astăzi la „beciul domnesc” și multe hoții până la devalizarea societății, Compania de stat CFR Călători a ratat toate șansele de modernizare pe care le-a avut după 1989.

În acest timp, unul din trei trenuri care circulă în România are întârziere. Bugetul anual al companiei de stat este de 2 miliarde de lei, dintre care 1,1 miliarde sunt subvenții de la bugetul de stat. Chiar și așa, societatea națională înregistrează pierderi enorme.

CFR Călători nu a mai cumpărat o locomotivă de peste 18 ani, din cauza lipsei de fonduri iar locomotivele și vagoanele aflate în uz au peste 30-40 de ani vechime. Cele mai vechi locomotive sunt din ‘59, ‘60 atunci când au intrat în producție locomotivele Diesel electrice.

Ce credeți că a adus transportul feroviar al României într-o atare situație critică: iresponsabilitatea și corupția politicienilor, incompetența și managementul dezastruos al celor care conduc compania, să fie oare un colaps premeditat ori o afacere pe care un grup de interese oneroase dorește să pună mâna profitabil, după o falimentare premeditată și pentru o preluare ulterioară ieftină, conform altor rețete similare consacrate în România postdecembristă, postrevoluționară?

Last updated on Sep 15, 2023 09:57 UTC
comments powered by Disqus